Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

masina politie dosar penal
Categorie: Știri locale

Polițiștii din Apostolache au deschis dosar penal după ce un tânăr a fost prins, fără a avea permis, la volanul unei mașini. Autovehiculul, care nu avea nici asigurare, îi fusese încredințat de o persoană care știa că acesta nu are dreptul să conducă.

“La data de 25 decembrie a.c.,  în jurul orei 15:00, în timp ce efectuau activități pe linie de poliție rutieră, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache au oprit pentru control, pe DC Udrești, pe raza comunei Apostolache, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Apostolache. 

VEZI ȘI: Dosar penal pentru un prahovean prins conducând, pe DN 1, o mașină fără RCA și cu ITP falsificat

Cu ocazia solicitării documentelor personale și ale autoturismului, tânărul a declarat că nu deține permis de conducere, totodată autoturismul nefiind asigurat, motiv pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.132/2017”, a anunțat IJP Prahova.

Potrivit polițiștilor, tânărul aflat la volan le-ar fi mărturisit că autoturismul i-a fost încredințat de către o persoană care cunoștea faptul că el nu deține permis de conducere, aspecte confirmate în urma verificărilor efectuate. 

VEZI ȘI: Fabrică de acte false! Cu cât se vine pe piaţa neagră un permis de conducere. "Dacă vă oprește poliția e OK"

Potrivit IJP Prahova, în cauză a fost deschis dosar penal. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere. 

Foto ilustrație

Back To Top