Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lucian vasile
Categorie: Actual

Cunoscut pentru volumele dedicate Ploieștiului, istoricul Lucian Vasile și-a expus punctul de vedere referitor la subiectul unei eventuale demolări a blocului 7 Etaje.

Într-un articol publicat pe republicaploiești, Lucian Vasile face un istoric al zonei în care se găsește blocul 7 Etaje, textul fiind însoțit de fotografii de epocă. Totodată, istoricul ploieștean își exprimă îndoiala că demolarea blocului ar putea să repună în valoare monumente istorice-simbol din centrul Ploieștiului.

Vezi și Eugen Cristescu, președinte UAP Ploiești: „Mă așteptam ca primarul să aibă ca principal obiectiv construirea Spitalului Municipal și nicidecum o utopie de genul demolării blocului 7 Etaje”

„Mi-e teamă că simpla dispariție a clădirii nu va reface configurația istorică a zonei. Socolescu a gândit relaționarea dintre Clopotniță, Hale și Palatul Culturii în contextul tuturor elementelor arhitecturale și urbanistice din zonă. Inclusiv cu parcul din fața Halelor, pe care l-a amenajat dinadins în modul în care îl vedem noi astăzi. Adică ușor scăzut față nivelul de călcare prezent, tocmai pentru a amplificat dimensiunea Halelor. Iar proiectul unei parcări sub parc, care nu doar că ar anula nivelul mai jos al parcului, ci ar duce la o ridicare a planului, ar altera concepția inițială și ar scădea din efectul vizual care a stat la baza lucrărilor din anii 30. În plus, demolarea blocului 7 etaje nu ar readuce la viață Hotelul Buștenari ori Hanul Hagi Niță Pittiș, ci va crea un spațiu gol adiacent parcării existente. Ceea ce poate fi tentant pentru crearea unei parcări mai mari. Este dezirabil un asemenea scenariu? Cum, la fel de bine, pe spațiul rămas liber poate fi gândită o amenajare modernă, iar aici poate fi o oportunitate pentru arhitecți, urbaniști și peisagiști. Așadar, care este răspunsul? Nu cred că există unul singur și în mod cert nu există o soluție care să mulțumească pe toată lumea. Poate că ar trebui asculte cât mai multe voci: comunitatea locală, locatarii, arhitecți, urbaniști, constructori și lista poate continua. Dialogul și analiza cât mai obiectivă sunt primii pași înspre o soluție care să fie acceptată de cât mai mulți și care să fie în folosul Ploieștilor. Până atunci, rămâne de văzut dacă și cum se va materializa această idee a municipalității”, a transmis Lucian Vasile.

Citiți articolul postat de istoricul Lucian Vasile aici

Back To Top