Categorie: Actual

Refugiații din Ucraina care ajung în România beneficiază de asistență medicală gratuită. Casa de  Asigurări de Sănătate Prahova a făcut, joi, o serie de precizări cu privire la drepturile cetățenilor refugiați din Ucraina.

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova precizează că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr.15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, au fost stabilite o serie de servicii medicale.

Astfel, potrivit CAS Prahova, cetățenii străini și apatrizi care intră pe teritorul României din Ucraina, pot solicita sau nu o formă de protecție potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, în funcție de opțiune.

În cazul în care nu solicită, cetățenii refugiați din Ucraina pot beneficia de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi serviciile cuprinse în programele naţionale de sănătate curative.

Astfel, în cazul în care solicită, cetățenii refugiați din Ucraina au dreptul de a primi gratuit asistență medicală primară și tratament corespunzător, asistență medicală spitalicească de urgență, asistență medicală și tratament gratuit în cazurile de boli acute sau cronice, dreptul de a fi incluși în programele naționale de sănătate publică cu scopul de a preveni, supraveghea și controla bolile transmisibile, în situațiile de risc epidemiologic. Solicitanții de azil cu nevoi speciale au dreptul de a primi asistență medicală adecvată.

„Dispozițiile O.U.G. nr.15/2022 sunt aplicabile și cetățenilor ucrainieni care au intrat în România anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.15/2022 și pentru care s-a deschis dreptul la servicii medicale ulterior acestei date. Asistența medicală se acordă în baza documentului de trecere a frontierei de stat, valabil, acceptat de statul român”, precizează CAS Prahova.

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Back To Top