Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență prin care formularul digital de intrare în România nu va mai fi obligatoriu. Anunțul a fost făcut, vineri, de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Practic, guvernul, prin abrogarea acestei ordonanțe, ținând cont de încetarea stării de alertă instituite pe teritoriul României, respectiv încetarea aplicabilității măsurilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 a eliminat obligativitatea completării formularului digital de intrare în România cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau cu maxim 24 de ore de la intrarea în țară”, a anunțat, vineri, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Formularul de localizare a pasagerului nu va mai fi obligatoriu pe teritoriul național, dar sunt încă state care au menținut această măsură, a susținut purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Cetățenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice, așa cum s-a întâmplat și până acum, dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular. Nu este necesar pentru intrarea în România, dar este foarte posibil în perioada următoare să existe țări care să solicite în continuare completarea acestui formular”, a menționat Dan Cărbunaru, la finalul ședinței Guvernului.

Back To Top