O tânără de 28 de ani trasă pe dreapta, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN1A, în zona Vălenii de Munte, i-a surprins neplăcut pe polițiștii care efectuau verificări în trafic. Femeia avea alcoolemie destul de mare, așa că oamenii legii i-au deschis dosar penal.
"Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1A, pe raza orașului Vălenii de Munte, polițiștii din cadrul Poliției orașului au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 28 de ani, domiciliată în comuna Măneciu.
VEZI ȘI: Cum s-a produs accidentul de pe DN1A. Un șofer de camion a ajuns la spital
Întrucât femeie emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea