Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Accidentul s-a produs miercuri seara, în jurul orei 18.30
  • La volanul celor două autoturisme implicate în coliziune se aflau un bărbat de 67 de ani și o femeie de 37 de ani

Luni seara, în jurul orei 18:30 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că, pe D.N.1 pe raza comunei Bărcănești, sat Românești a avut loc un accident rutier între două autoturisme conduse de un bărbat în vârstă de 67 de ani și o femeie în vârstă de 37 de ani, soldat cu pagube materiale.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma accidentului nefiind înregistrate victime.

Citește și:  Gabriela-Alexandra Țegeni, tânăra din Blejoi dată dispărută la începutul săptămânii a fost găsită în Alba

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, aparatul a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferului în vârstă de 67 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Back To Top