- Astăzi, avem tendința de a ne avânta spre obiective foarte înalte, fără a calcula riscurile.
- Riscul de frustrări și excese este mare, așa că stabilirea limitelor, delicatețea și evitarea impulsivității vor fi soluțiile pentru provocările zilei.
- Vom putea să creștem și să ne dezvoltăm respectând vibrația zilei, 2 fiind numărul armoniei în orice relație.
Iată cum ne susțin astrele:
Berbec – Idealizare a atmosferei în familie, idei noi și entuziasm, tendința de a pleca în călătorii oricât ar fi de scurte, nevoia de a învăța din experiențele altora.
Taur – Întâlniri frumoase în familie, șanse de a întâlni persoane interesante, nevoia de prudență în confesiuni.
Gemeni – Susținere profesională și financiară, atmosferă armonioasă în cuplu, de evitat discuțiile despre viitor.
Rac – Nevoia de aprofundare a studiilor sau dezvoltare personală, provocări profesionale, nevoia de odihnă.
Leu – Tendința spre dezbateri intelectuale, relații joviale cu anturajul, de evitat speculațiile financiare, deschidere mai mare la ideile și opiniile celorlalți.
Fecioară – Responsabilități casnice, emoții la cote înalte, nevoia de pragmatism și acceptare a sfaturilor din jur.
Balanță – Șanse de drumuri, optimism în comunicare, susținere profesională, atenție mai mare la detalii.
Scorpion – Tendința spre acțiuni riscante, tensiuni la muncă, armonie în cuplu, atenție la cheltuieli excesive.
Săgetător – Energie și dorința de libertate, provocări în familie, nevoia de idei noi, susținere fnanciară.
Capricorn – Tendința de îndepărtare de familie, nevoia de reîncărcare a bateriilor, idei frumoase și susținere din partea celor dragi.
Vărsător – Înclinația spre aventuri și experimentare a unor situații noi, interesante, comunicare plăcută, atenție la cheltuieli.
Pești – Tendința de vanitate, nevoia de recunoaștere oficială a meritelor, emotivitate crescută, inspirație și creativitate.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea