- Energia zilei este una profund pozitivă și ne aduce sănătate, succes și putere interioară.
- Sowilo este runa victoriei și al protecției divine, aducându-ne succes în toate domeniile.
- Astăzi, este urmată de Jera, runa recoltei dar și a justiției, care ne spune că vom culege roadele optimismului nostru.
Runa Sowilo este benefică, fiind considerată runa victoriei. Apariția ei într-un tiraj arată că, în acțiunile noastre, putem învinge ușor toate obstacolele, întrucât ne bucurăm de sprijinul ierarhiilor celeste. Simbol al fulgerului energiei divine sau al soarelui, Sowilo exprimă victoria obținută prin acțiune, hotărâre și asigurată de o mare vitalitate. Există forța necesară pentru depășirea obstacolelor și dificultăților în realizarea ideilor și dorințelor. Astăzi, Sowilo ne aduce entuziasm, generozitate, vindecare, mare putere de recuperare și vitalitate regăsită. De asemenea, ne putem aștepta la preluarea unei responsabilități importante sau la recunoașterea capacităților voastre.
După o perioadă în care am fost precauți și am muncit din greu, am devenit persoane puternice și am ajuns acolo unde voiam să fim. Avem parte de noroc, mai ales în călătorii. Este timpul să ne încărcăm bateriile cu energia luminoasă a zilei, păstrându-ne, în același timp, prudența: să nu le lăsăm înșelați de aparențe, să nu avem încredere în tot ceea ce pare prea frumos, existând riscul de a fi înșelați sau mințiți. Ca talisman, Sowilo ne ajută cu energie, putere, succes, vindecare, fertilitate.
Jera vine cu schimbare, întoarcere de ciclu, productivitate, mișcare, dezvoltare inevitabilă. Rună a justiției, Jera semnifică recompensa karmică, conformă proverbului românesc „după faptă și răsplată”. Putem ieși dintr-o dilemă cu ajutorul unui sprijin legal. În mitologia nordică, runa reprezenta o punte între lumi, periculoasă pentru cei neinițiați, respectiv un fel de „cutia Pandorei”. Runa era utilizată, de asemenea, în theurgie (magie albă care are puterea de a stăpâni și dirija elementele naturii), pentru alungarea grindinei de către magii comunităților. Răbdarea și corectitudinea noastră vor fi răsplătite. Să evităm să cădem în orice fel de ilegalitate. Jera ne prezice că sunt posibile evenimente incontrolabile, remodelare interioară, înnoire prin distrugerea vechiului. Mai semnifică risc asumat și costisitor, amânare de durată sau întârzierea rezultatului scontat, dar cu recompense mari și mult așteptate. Vom avea parte de momente plăcute în cuplu sau succes profesional.
Lângă Sowilo, Jera ne arată un câștig neașteptat. Când se află în ultima poziție, Jera ne avertizează că nu strică să ne domolim impetuozitatea, viteza cu care acționăm nu este benefică de această dată, deoarece viitorul este, pentru perioada următoare, în mâinile altcuiva care rămâne indiferent la necazurile noastre.
Sfatul runelor
Suntem puși în gardă împotriva exceselor și a dorinței de a reuși prea repede. Astăzi, mai mult decât oricând, nu trebuie să confundăm entuziasmul cu impulsivitatea. Învățăm să avem încredere în ceilalți și să ne exprimăm calitățile fără să urmărim ambiții nemăsurate. Recompensele vor fi rezultatul anturajului în care ne-am aflat, fie că a fost vorba de dragoste sau de relații în societate. Să nu uităm să fim precauți pentru că planurile făcute deja riscă să fie date peste cap de schimbări neașteptate, cauzate de probleme stringente și frustrări neprevăzute apărute în viața cotidiană.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea