- Un prim raport referitor la accidentul aviatic petrecut la Strejnic, pe 26 martie, a fost făcut public Autoritatea de Investigație și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.
- Anchetatorii precizează motivul zborului, dar și ce manevre a făcut pilotul din momentul decolării.
- În tragicul accident și-a pierdut viața Dan Ștefănescu, unul dintre cei mai mari acrobați ai aerului.
Potrivit analizei efectuate de anchetatori, vizibilitatea în zona în care s-a produs accidentul era de peste 10 kilometri. Raportul, care este unul preliminar, arată că pilotul a vrut să verifice noile semne de acrobație (dispozitive montate la vârful planurilor), dispozitive cunoscute și ca indicatoare de unghi, folosite de piloți pentru verificarea vizuală a poziției aeronavei pe timpul evoluțiilor acrobatice.
Dan Ștefănescu decolase de la Bănești cu 12 minute înainte de momentul prăbușirii. Înaintea impactului, acesta ar fi intrat în legătură cu conducătorul de zbor de la Aeroclub și ar fi efectuat câteva manevre acrobatice.
VEZI ȘI: Pilotul avionului prăbușit la Strejnic a fost găsit decedat. Imagini de la locul accidentului
“Aeronava a decolat la ora 14:27 LT de pe aerodromul Bănești, a efectuat un zbor rectiliniu până în apropierea aerodromului Strejnic unde, în zona de NV a orașului Ploiești, a efectuat mai multe manevre acrobatice. Aceste manevre au fost executate în afara zonei de restricție stabilită la aerodromul Strejnic, deoarece Aeroclubul României desfășura activitate de zbor. Fiind în legătură radio cu conducătorul de zbor de la Aeroclub, aeronava s-a deplasat în partea de sud a aerodromului urmând o traiectorie rectilinie, în zbor orizontal, la aproximativ 200 m altitudine, traiectorie aproximativ paralelă cu pista de decolare-aterizare de la aerodromul Strejnic. Acest zbor orizontal prelungit a continuat, aeronava a depășit aerodromul, când brusc, fără a exista nicio comunicare radio, aeronava a intrat într-o spirală strânsă pe partea stângă până la impactul cu solul. Impactul s-a produs la ora 14.39 LT”, consemnează documentul publicat de AIAS.
Raportul final, pe care Autoritatea îl va face public, va include concluziile și cauza probabilă a producerii accidentului.
Imagini: AIAS
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea