dan nicodim ziua europei
Categorie: Actual
  • Daniel Nicodim, viceprimarul Ploieștiului, a participat luni la ceremoniile organizate în municipiu, de Ziua Europei.
  • În mesajul său, acesta a punctat importanța momentului 9 mai 1950, cu atât mai mult cu cât, anul acesta, el este marcat într-o Europă în care un popor trăiește “atrocitățile și teroarea unui război absurd”.

“În urmă cu 72 de ani, între ruinele lăsate de bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial, europenii au decis că istoria se poate scrie altfel și au anunțat acest lucru prin vocea ministrului francez de externe, Robert Schuman, la 9 mai 1950. Milioanele de victime, distrugerile, durerea și traumele au fost atât de mari, încât liderii politici au înțeles, fără echivoc, că arhitectura politică și socială a continentului trebuie să se schimbe radical, într-o manieră de neimaginat până atunci pentru omenire.

Libertatea de mișcare, libertatea de a gândi liber și pacea necondiționată și-au dat mâna sub o singură idee – Uniunea Europeană. Pacea și prosperitatea, doamnelor și domnilor, sunt sărbătorite, an de an, pentru a ne aduce aminte că aceste două cuvinte simple au fost plătite cu sângele milioanelor de victime de pe întreg continentul. Pacea și prosperitatea și-au primit prețul, iar omenirea a crezut, atunci, că niciodată asemenea atrocități, ca cele din al Doilea Război Mondial, nu se vor mai repeta.

VEZI ȘI: Apel pentru unitatea și pacea Europei, lansat de președintele CJ Prahova, pe 9 Mai

Din păcate, ironia sorții face ca astăzi, în secolul XXI, un lider politic din est celebrează victoria împotriva dictaturii naziste bombardând oameni nevinovați. Oameni fără apărare. Astăzi, în timp ce popoarele noastre europene se bucură de cerul senin, poporul vecin cu noi trăiește, zi și noapte, atrocitățile și teroarea unui război absurd”, a transmis Daniel Nicodim, viceprimarul municipiului Ploiești.

Acesta și-a încheiat mesajul de Ziua Europei cu un îndemn la rugăciune “pentru cei care nu au șansa noastră, de a privi cerul senin, cei care privesc către Europa cu speranță”. “Să nu uităm că, altădată, am fost în locul lor. Să nu uităm niciodată unde suntem și de unde am plecat, dragi români, dragi europeni”, a spus acesta.

VEZI ȘI: Daniel Nicodim, viceprimarul Ploieștiului, a participat la Ziua Veteranilor de Război. Regele Carol I a decretat data de 29 aprilie în 1902

 

Back To Top