Categorie: Actual
  • Patru percheziții au fost efectuate joi în Ploiești și Prahova. 
  • Patru persoane sunt cercetate penal în două cauze diferite pentru infracțiuni de tentativă la tâlhărie calificată, loviri sau alte violențe și furt calificat. 

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și 1 mandat de aducere, în municipiul Ploieşti și într-o comună din județul Prahova, în vederea documentării activității infracționale a mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, lovire sau alte violențe și furt calificat.

Activitățile de astăzi au constat în instrumentarea a 2 cauze penale.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, au efectuat 4 percheziții domiciliare, la locuințele a trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani. Cei trei au fost conduși la sediul unității, pentru audieri.

Din cercetări a reieșit că, la data de 18 mai a.c., doi tineri, cu vârstele de 16, respectiv 18 ani, s-au întâlnit, în municipiul Ploiești cu un alt tânăr în vârstă de 23 de ani, în vederea recuperării unei datorii bănești de la acesta. Între cei trei a izbucnit un conflict, moment în care, tânărul de 23 de ani ar fi fost agresat în vederea recuperării sumei de bani pe care o datora celorlalți doi tineri.

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, într-o altă cauză penală au pus în executare 1 mandat de aducere, în municipiul Ploiești, privind un bărbat în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și furt calificat.

În fapt, la data de 20 mai a.c., în timp ce se afla pe o strada din municipiul Ploiești, un tânăr. de 21 de ani. ar fi fost agresat fizic de un bărbat în vârstă de 31 de ani pe motivul unui conflict verbal, spontan, care a izbucnit între cei doi. În timpul altercației, tânărului în vârstă de 21 de ani i-ar fi căzut telefonul din buzunar, care, ulterior a fost sustras de celălalt bărbat implicat în altercație.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.

Back To Top