Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

capitala tineretului
Categorie: Actual
  • Autoritățile din Ploiești vor ca Ploieștiul să devină Capitala Tineretului, în 2024.
  • Municipiul a fost înscris în cursa pentru acordarea acestui titlu, fiind a doua încercare după cea din 2017.
  • „Ploiești, Let's PLAY!” este programul propus de această dată și care ar putea aduce municipiului distincția dorită, la finalul ediției la care și-au mai depus candidaturi Bistrița, Oravița, Râmnicu Vâlcea și Vaslui.

Candidatura Ploieștiului pentru dobândirea titlului de Capitala Tineretului din România în anul 2024 este prezentată de autorități ca o “oportunitate de a provoca tinerii să se implice în crearea unor programe menite să îi motiveze să rămână sau să se întoarcă în orașul lor”. De altfel, conceptul „Ploiești, Let's PLAY!” (Partnership. Lifelong-Learning. Advocacy. YOUth) a fost special ales și se bazează tocmai pe energia și entuziasmul tinerilor ploieșteni.

Un proiect de hotărâre privind susținerea acestei candidaturi a fost adoptat chiar în această săptămână de Consiliul Local Ploiești. “După aproximativ 5 ani de la prima inițiativă de depunere a candidaturii Municipiului Ploiești pentru obținerea titlului de Capitala Tineretului din România, anul acesta dorim să intrăm din nou în competiție. Cred că, în ultimii cinci ani, societatea civilă a fost activă, s-au creat anumite mecanisme care nu existau și s-au pus bazele unui ecosistem de tinere care se află într-o continuă dezvoltare. Această competiție este oportunitatea de a aduce la aceeași masă societatea civilă alături de autoritățile locale și mediul privat, pentru a stabili o strategie comună de a sprijini și încuraja tinerii să se implice mai mult în comunitate, de a crea noi oportunități de dezvoltare și implicit de a crea o stare de bine generală în rândul tinerilor”, declarant, anterior, consilierul local ploieștean Radu Simionescu.

VEZI ȘI: VIDEO - Radu Simionescu, consilier local: „ Vrem ca Ploieștiul să devină Capitala tineretului”

Capitala Tineretului 2024

Titlul este râvnit, la această ediție, de Bistrița, Oravița, Ploiești, Râmnicu Vâlcea și Vaslui.

“Sunt cele cinci orașe care își doresc să transforme propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concretă cu participarea activă a tinerilor în comunitățile lor.

În următoarea etapă, un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai sectorului public și ai mediului privat, vor evalua candidaturile orașelor, luând în considerare, printre altele: situația curentă a orașului; coerența conceptului propus; respectarea transparenței decizionale, a drepturilor omului și nediscriminarea pe bază de criterii de dizabilitate, gen, etnie, religie și orientare sexuală; grija față de impactul asupra mediului, prin program și prin activitatea generală a entităților implicate; calitatea și coerența aspectelor de management; implementarea principiului de co-management între sectorul public și sectorul de tineret local; calitatea mecanismelor de participare a tinerilor prevăzute pentru implementarea programului; claritatea în analiza potențialului de a atrage surse variate de resurse financiare pentru programul de tineret; nivelul de alocare financiară previzionată pentru anul 2024 în contextul dobândirii titlului”, scrie pe site-ul capitalatineretului.ro.

Regulamentul prevede ca, pe baza evaluărilor, să fie alese cel mult trei orașe care vor dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției. Lista scurtă a finaliștilor competiției Capitala Tineretului din România 2024 vor fi anunțată pe 4 iulie 2022, când se va publica și Apelul pentru Runda II a competiției, urmând ca, după a doua jurizare a juriului, să fie desemnată Capitala Tineretului din România, ediția 2024, în cadrul evenimentului Summitul Tinerilor!

În acest an, Capitala Tineretului este Târgu-Jiu, iar de-a lungul vremii au mai obținut distincția orașe precum Constanța, Baia Mare, Bacău, Iași și Timișoara.

Back To Top