Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

RECENSĂMÂNT 2022 populatie
Categorie: Actual
  • Peste un milion de români care au completat chestionarele de la recensământ în perioada de autorecezare riscă amenzi de până la 5.000 de lei.
  • Aceștia au transmis formularele, dar nu au mai verificat dacă ele au fost înregistrate, ca să afle că au avut chestionare greșite sau incomplete care, drept urmare, nu au fost validate.
  • Sancțiunile vor fi aplicate în cazul persoanelor care nu remediază situația cu ajutorul recenzorilor, în timpul vizitelor la domiciliu din această perioadă.

Din cele 11.000.000 de formulare completate în prima etapă de la recensământ, cea de autorecenzare, aproximativ 2.000.000 nu erau completat corect sau integral, motiv pentru care nu au fost validate, iar cei peste 1.000.000 de expeditori riscă să fie amendați, potrivit observatornews.ro. Mulți nici nu știu că au chestionare neînregistrate, pentru că nu au verificat acest lucru, iar platforma nu emite automat informări cu privire la asemenea situații.

VEZI ȘI: Cum poți verifica dacă ai completat corect formularul de la recensământ? Amenzile ajung până la 5.000 de lei

Într-un comunicat de presă transmis în perioada autorecenzătii, Instotitul național de Statistică informa, într-un comunicat de presă, că ”participarea la recensământ şi furnizarea de informaţii corecte şi complete fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului faţă-în-faţă cu un recenzor sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informaţiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum şi furnizarea de informaţii incorecte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse 1.000-5.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România runda 2021, modificată şi aprobată prin Legea nr. 178/2020″.

Verificarea situației fiecărui formular poate fi făcută, în baza CNP-ului, AICI.

A doua erapă a recensământului, cea de colectare a datelor cu ajutorul recenzorilor, se încheie pe 17 iulie.

Back To Top