Autoritățile locale din Lipănești vor să implementeze un proiect care prevede amplasarea a trei stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice.
Deja reprezentanții Primăriei au depus solicitare pentru finanțare prin Programul Administrației Fondului pentru Mediu. „Cele trei stații de reîncărcare vor fi amplasate în satele Șipotu, Zamfira și Lipănești”, a declarat primarul comunei Lipănești, Robert Nica. Până la sfârșitul anului, reprezentanții administrației locale își doresc ca acest proiect să prindă contur. Prețul per kilowat va fi de 1,5 și 1,7 lei. În comuna Lipănești, la Primărie, există deja două stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice.