Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Maniu
Categorie: Actual
  • Pe 8 ianuarie 1873 la Bădăcin, în Sălaj, Iuliu Maniu s-a născut Iuloiu Maniu, fiul lui Ioan Maniu și al Clarei, fiica vicarului greco-catolic al Silvaniei.
  • Și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și la Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj și apoi liceul reformat calvin din Zalău.

Studiile le-a făcut la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit doctor în drept în 1896. Întors în Transilvania, Maniu s-a stabilit la Blaj, unde a devenit avocat al Mitropoliei greco-catolice și profesor de drept civil la Academia Teologică greco-catolică. Curând și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania iar în 1906, a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta.

Creator al Marii Uniri, de trei ori prim-ministru

În iunie 1915 Maniu a fost încorporat în Armata Comună austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde s-a întors acasă în 1918. Împreună cu Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, a avut un rol major în pregătirea Unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat și s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări din 1 decembrie 1918, iar pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei. După dizolvarea Consiliului Dirigent în aprilie 1920, relațiile dintre Iuliu Maniu și politicienii de la București s-au înrăutățit. Considerând că liberalii sunt favorizați și intelectualii ardeleni se află într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituția din 1923. Relațiile cu centrul s-au armonizat în 1926, după unificarea Partidul Național Român din Transilvania cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, iar noul partid format, Partidul Național Țărănesc, a fost condus de Iuliu Maniu, care va deveni de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933. Pentru că regența instaurată în 1926 era considerată slabă de către Maniu, iar în țară se crease un puternic curent de opinie favorabil venirii lui Carol pe tron, politicianul țărănist a negociat condițiile reîntoarcerii în țară a „prințului sacrificat de liberali”, dar după Restaurație regele Carol l-a înlăturat rapid de la guvernare.

Alegeri câștigate în fața comuniștilor

După eșecul politic al lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimurile instalate după 6 septembrie 1940, a devenit un opozant al lui Ion Antonescu, iar după 23 august 1944 a luptat împotriva preluării țării de către comuniști. S-a opus, de asemenea, instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând împotriva încălcării democrației. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din noiembrie 1946, dar rezultate alegerilor au fost falsificate grosolan de comuniști.

Înscenare și închisori comuniste

Iuliu Maniu a fost arestat pe 14 iulie 1947 în urma înscenării de la Tămădău și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început pe 29 octombrie 1947. Prin sentința din 11 noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viață. Avea 74 de ani și a fost trimis inițial la penitenciarul din Galați, apoi, în august 1951, a fost transferat, împreună cu Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu, Niculescu-Buzești, N. Carandino și alții din „lotul Maniu”, la Sighet. S-a stins din viață pe 5 februarie 1953 la Sighet, în vârstă de 80 de ani, trupul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, la marginea orașului.

Citește și Poltava: Bătălia care a adus Rusia la granițele țărilor române

Back To Top