Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

etilotest poliție
Categorie: Actual
  • Patru persoane, inclusiv doi polițiști și un elev al unei școli de Poliție, sunt vizați de o anchetă DGA.
  • Dosarul se referă la favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.
  • Cei doi polițiști au fost reclamați că ar fi suflat în etilotest în locul tânărului în cauză, după ce l-au tras pe dreapta, pe acesta, pe un drum din Argeș.

Cinci percheziții au fost derulate în cauză, marți, de angajații Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, inclusiv la o unitate de Poliție. Au fost puse în executare patru mandate de aducere privind pe doi polițiști, un elev al unei școli de poliție și tatăl acestuia din urmă – persoană fără calitate specială.Toți au calitatea de suspecți în cadrul dosarului penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.

“În fapt, în data de 03.04.2022, orele 02:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție l-au oprit pe elevul școlii de poliție în timp ce mergea pe stradă, imediat după ce acesta a coborât din autoturism, întrucât anterior îl văzuseră conducând acest autoturism și exista suspiciunea că a condus sub influența băuturilor alcoolice. Elevul școlii de poliție a afirmat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, a refuzat să meargă la spital în scopul prelevării de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care cei doi polițiști i-au solicitat acestuia să se deplaseze la sediul Poliției. Ulterior, s-a prezentat și tatăl elevului, care a declarat, verbal și în scris, că el a fost cel care a condus autoturismul, deși la momentul când s-a prezentat, acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice. În continuare, cei doi polițiști au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, fiind generat un bon cu valoarea alcoolemiei 0,00 ml/l aer pur expirat, întrucât în aparatul alcooltest a suflat unul dintre cei doi agenți de poliție.

Cele patru persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor, iar procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia, iar față de cei doi polițiști a dispus și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a informat DGA în cursul zilei de miercuri.

Șoferul în cauză ar fi, potrivit News.ro, unul dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr din Câmpina. Cazul său a ajuns în atenția DGA după denunțul formulat ca urmare a unui apel la Call Center-ul Direcției Generale Anticorupție 0800.806.806, respective după o sesizare a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș către unitatea de parchet competentă.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au fost delegați să efectueze acte de urmărire penală beneficiind de sprijinul structurii centrale din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Nu e chiar fără precedent

În toamna lui 2019, doi elevi ai Școlii de Poliție de la Câmpina au fost prinși cu substanțe psiho-active, fiind exmatriculați după ce pe numele lor a fost deschis dosar penal.

VEZI ȘI: Doi elevi ai Școlii de Poliție de la Câmpina au fost prinși cu droguri!

Câteva luni mai târziu, un al elev al aceleiași unități de învățământ a fost prins furând.

VEZI ȘI: Tânăr bănuit de furt, reținut într-un centru comercial din Ploiești. Suspectul este elev al Școlii de Poliție din Câmpina

 

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Foto ilustrație

Back To Top