Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

galerie
Categorie: Actual
  • Stadionul modernizat din Miercurea Ciuc va fi inaugurat, sâmbătă, cu un meci amical între naționala U18 a Ungariei și reprezentativa similară a Ținutului Secuiesc, de la ora 18:00.
  • Gazdele și-ar fi dorit ca naționala U18 a României să fie prezentă la momentul festiv al ciucanilor, însă Federația s-a văzut nevoită să refuze invitația.

Mai multe peluze din România, printre care Peluza 1 Ilie Oană și Ploiești România, s-au unit și au publicat o scrisoare deschisă pe paginile de pe rețelele de socializare.

„Către toți cei care mai au o fărâmă de o onoare, demnitate și dragoste față de această țară.

Ne aflăm în fața unui nou moment zero. Din păcate, gândurile separatiste ale populației minoritare din mijlocul țării iau amploare pe zi ce trece. Noua găselniță de propagare a acestora este disputarea unui meci amical între naționalele U18 ale Ungariei și ținutului secuiesc.

Cum poate un stat imaginar să aibă o echipă națională? Cum putem permite ca pe teritoriul nostru să se nască o astfel de echipă? Chiar nu putem sesiza că ideea separatistă a luat o amploare considerabilă și că este doar începutul?

Facem apel direct către organizatorii meciului să găsească un oponent real pentru a disputa partida de mâine. În caz contrar, facem apel către Federația Română de Fotbal și Guvernul României să nu permită disputarea acestui meci, fiind un atac direct la securitatea țării noastre.

Altfel, noi, semnatarii acestei scrisori deschise, anunțam public că vom avea grijă ca partidele pe care le vom disputa cu echipele separatiste maghiare să se desfășoare în “cele mai plăcute” condiții pentru dânșii.

Dacă așa zisele puteri ale statului nu vor fi capabile să oprească acest pericol vom prelua noi cârma și ne vom apăra țara cu toate forțele posibile. Știm, aveți nevoie de cele câteva procente de la partidul separatist, dar ar fi cazul să demonstrați pentru cine luptați cu adevărat”.

Citește și Un arzător și o butelie, soluția inedită pentru recondiționarea scaunelor de pe stadionul Ilie Oană. Primăria Ploiești a economisit 250 000 de euro

Back To Top