Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Contractul pentru ”Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 2 – tronsonul Prahova – DJ 720 (km.15+500- km. 30+000)” a fost semnat de conducerea CJ Prahova.

Valoarea totală a proiectului depășește 85 de milioane de lei, o bună parte din finanțare fiind atrasă din fonduri europene, prin Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Reprezentanții CJ au subliniat că necesitatea realizării investiției este dată de starea tehnică necorespunzătore a infrastructurii rutiere, în special a podurilor de pe tronsonul de drum respectiv. Acestea, aflate la la Filipeştii de Pădure peste râul Roşioara (km 20+070,50) şi la Floreşti peste râul Proviţa (km 24+366) şi peste râul Prahova (km 27+266,60), precum şi pasajul de cale ferată la km 29,314 (km CF 81 + 930), aflat tot în localitatea Floreşti, vor fi modernizate sau refăcute integral, după caz. Conform indicatorilor tehnici aprobaţi, drumul va fi prevăzut cu trotuare, staţii pentru transportul public şi alveole construite/modernizate, parapete de protecţie, indicatoare rutiere pe consolă alimentate cu celule fotovoltaice, benzi rezonatoare, parcări. Pe partea de scurgere a apelor, vor fi realizate/amenajate rigole, sanţuri, podeţe, guri de scurgere.

Back To Top