Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Oprea
Categorie: Actual
  • Senatorul prahovean Ştefan Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a declarat, în urma solicitării lui Rareş Bogdan privind revocarea întregii conduceri a ANRE, că liberalul „a acţionat emoţional”.

„Eu nu dau crezare la zvonuri sau la diverse chestiuni pe surse, mă uit pe documentul oficial. În cazul Ordonanţei cu măsurile din energie, aceasta este publicată deja în Monitorul Oficial, în Monitor s-a văzut că e semnată de ANRE şi că preşedintele ANRE a avizat favorabil. Acestea sunt faptele, restul probabil este cancan. Sunt obișnuit cu Rareș Bogdan, îmi amintesc când spunea că va elimina în 30 de zile pensiile speciale Cred că a fost o chestiune emotională a domnului Rareş Bogdan, nu cred că că trebuie să mergem mai departe în discuţie”, a declarat senatorul Radu Oprea.

Solicitare pentru revocare

Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat că va solicita, luni, în calitate de prim-vicepreşedinte al PNL, o întrunire de urgenţă a coaliţiei şi punerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, de către Parlamentul României, a revocării întregului Consiliu de Conducere al ANRE.

Citește și Primarul Volosevici despre criza apei calde: „Nu am greșit cu absolut nimic”

Back To Top