Categorie: Actual

  copii Miercuri, 3 mai, începe ultima etapă de înscriere a copiilor în clasele primare.

Părinţii mai au timp, până pe data de 9 mai, să îşi înscrie copiii la unităţile de învăţământ, în clasa pregătitoare şi clasa I. Este ultima etapă, care se adresează celor care nu au participat la fazele anterioare de înmatriculare sau care, din diverse motive, nu au reuşit să îşi înregistreze micuţii la o şcoală.

Din datele Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, în prima etapă de înscriere pentru învăţământul primar, cea a apartenenţei la circumscripţiile şcolare, au fost înmatriculaţi 3632 de copii în clasa pregătitoare şi 5531 de copii în clasa I. În cea de-a doua etapă, în care fiecare a ales şcoala preferată, au fost înscrişi în clasa pregătitoare 491 de copii, iar în clasa I 681 de copii. În urma celei de-a doua etape, au fost respinse 250 de dosare depuse pentru clasa pregătitoare şi 560 de dosare depuse pentru clasa I.

După etapa a treia, care a avut loc în cursul săptămânii trecute, au fost înscrişi în clasa pregătitoare 313 copii, iar în clasa I alţi 422 de preşcolari.

După primele trei etape de înmatriculare, au rămas, la nivelul judeţului Prahova, aproximativ 2280 de locuri libere la clasele pregătitoare şi 1790 pentru în clasa I. Cu toate acestea, recensământul realizat în luna februarie nu reflectă realitatea de pe teren, numărul preşcolarilor înscrişi până acum la clasa I depăşindu-l, deja, pe cel al copiilor recenzaţi.

Back To Top