Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Elveția
Categorie: Actual
  • Ministrul Energiei, Simonetta Sommaruga, fost președinte al Elveției, le cere persoanelor fizice și companiilor să folosească resursele cu moderație în timpul crizei energetice.
  • Printre măsuri, se numără chiar dușurile în doi.

„Știu că dușul pentru doi nu mai este confortabil pentru toată lumea după o anumită vârstă”, a recunoscut demnitarul helvet. Mulți s-au amuzat după propunerea de a economisi energie prin dușurile în doi, însă ministrul a subliniat că „propunerea este cât se poate de serioasă” și că ea însăși și-a schimbat deja comportamentul. „Aici, în Palatul Federal de Nord, stingem toate luminile când terminăm lucrul. Se pot deconecta toate dispozitivele de la rețea printr-o apăsare de buton”, a mai explicat ea. „Situația este gravă”, a spus Sommaruga, încă de luna trecută, adăugând și un apel din partea comisiei de electricitate din Elveția pentru ca gospodăriile să se aprovizioneze cu lumânări în cazul unor pene de curent. Presa elvețiană relatează că guvernul federal intenționează să adopte măsuri dure împotriva celor care vor încălca ordonanța privind gazele, pe timpul iernii. Actul de reglementare stabilește că locuințele încălzite cu gaz trebuie să mențină o temperatură interioară de maximum 19 grade Celsius. Apa caldă nu poate să depășească temperatura de 60 de grade, iar încălzitoarele radiante sau corturile cu aer cald sunt interzise. De asemenea, piscinele și saunele nu vor mai fi încălzite.

Amenzi sau închisoare

Toate aceste măsuri au drept obiectiv economisirea energiei și, în special, a gazelor, pe timpul iernii. Companiile ar putea fi, de asemenea, sancționate dacă își depășesc intenționat cota de consum pentru gaze. Reglementarea cotelor este, de asemenea, supusă dispozițiilor penale. Oricine încalcă reglementările impuse de autoritățile elvețiene riscă amenda sau chiar închisoare de până la trei ani, în cazul unei acțiuni intenționate.

Citește și După ce a refuzat plata facturilor operatorului de termie, primarul Volosevici poartă tricouri cu mesaje anti Dumitrescu

 

Back To Top