Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

prorector upg ploiești ion pana
Categorie: Actual
  • Senatul UPG Ploiești a decis, luni, ca unul dintre prorectorii universității să exercite, temporar, atribuțiile de rector.
  • Hotărârea a fost necesară ca urmare a decesului fulgerător al prof. univ. dr. Florinel Dinu, cel care deținea această funcție.

Atribuțiile de rector al UPG Ploiești vor fi preluate de unul dintre prorectori, până la organizarea de noi alegeri. Decizia a fost luată de Senatul universității ploieștene, în ședința extraordinară din 12 septembrie.

“Membrii senatului l-au ales pe domnul Prorector Pană Ion. Domnia sa va reprezenta universitatea și va deveni ordonator de credite până la organizarea alegerilor și confirmarea viitorului rector de către ministerul de resort”, au informat reprezentanții Universității Petrol-Gaze Ploiești.

Prorectorul a fost desemnat ca ordonator de credite și în vederea exercitării atribuțiilor de rector.

VEZI ȘI: Prof. univ. dr. ing. Florinel Dinu, rectorul UPG Ploiești, s-a stins din viață

Hotărârea a fost luată la câteva zile după ce prof. univ. dr. Florinel Dinu, cel care era rector al universității ploieștene, s-a stins din viață fulgerător.

Back To Top