Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • În urma loviturilor primite victima a rămas inconștientă, stare în care a și fost transportată la Spital.
  • Unul dintre cei doi agresori, care este și antrenor de fotbal pentru copii este în libertate. 
  • Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 3000 de lei și au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe. 

Un tânăr de 31 de ani a ajuns vineri noaptea la Spitalul Județean de Urgență Ploiești după ce i-ar fi fost spartă o sticlă în cap și a fost călcat în picioare, la propriu, de doi scandalagii. Unul dintre cei doi agresori, care ar fi rude, a fost depistat de polițiști, însă celălalt, în vârstă de 45 de ani a fost de negăsit după scandalul pe care l-a provocat în acea seară.  Potrivit unor surse neoficiale, acesta ar fi chiar un antrenor de fotbal pentru copii.

În urma loviturilor, victima a rămas inconștientă, stare în care a și fost transportată la Spital.

Scandalul ar fi plecat de la faptul că cei doi agresori, cu vârste de 25 și 45 de ani, care sunt și rude, ar fi vrut ca solista invitată să cânte la o petrecere privată să-și continue programul artistic chiar și după ce a anunțat că și-a încheiat prestația.

Nemulțumiți de răspunsul primit și de faptul că nu vor primi dedicații, au început să împartă amenințări în stângă și în dreapta, să creeze o atmosferă conflictuală, totul culminând cu momentul în care au spart microfonul cântăreței.

Victima, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a încercat să calmeze spiritele însă a devenit ținta răzbunării celor doi care i-ar fi spart o sticlă în cap.

În următoarele momente bărbatul de 31 de ani s-a prăbușit inconștient la pământ, moment în care cei doi agresori au continuat să-l lovească fără milă, mai ales în zona capului.

Aceleași surse au declarat pentru Actualitatea Prahoveană că cei doi scandalagii au mai amenințat cu un cuțit și pe alți invitați.

„Cei doi erau agresivi și vorbeau urât, am încercat să aplanez, solista fiind speriată de cei doi. Am fost lovit, nu îmi mai amintesc nimic. M-am trezit la spital, am depus plângere. Aștept ca Poliția să își facă datoria”, a declarat victima, C.N., în exclusivitate pentru Actualitatea Prahoveană

Contactați pentru un punct de vedere, reprezentanții IPJ Prahova au precizat că „la data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că în incinta unui local din municipiul Ploiești ar avea loc un conflict între mai multe persoane. 

În baza sesizării, s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate reieșind faptul că între trei bărbați cu vârstele de 25, 31 și 45 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi izbucnit un conflict spontan, care ulterior a degenerat, cei 2 bărbați cu vârstele de 25 și 45 de ani, agresându-l pe cel de 31 de ani.

Tot din verificări, a reieșit faptul că unul dintre bărbați ar fi luat de pe masă un obiect tăietor-înțepător, în scop de intimidare, fără a-l folosi în vreun fel, obiectul în cauză fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În urma altercației, bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internat.

Toate persoanele depistate la fața locului au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierilor, cu excepția bărbatului în vârstă de 45 de ani, care a fost citat în vederea audierii pentru data de 3 octombrie a.c.

Fața de persoanele implicate în altercație si fața de un al patrulea bărbat a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.3 Ploiești în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.

Orice parte implicată este invitată să trimită un punct de vedere la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Toate opiniile vor fi publicate integral.

Back To Top