- Comisia de la Veneția a publicat, vineri, avizul urgent (versiunea preliminară) privind legile Justiției.
- Raportul include 21 de remarci pozitive și patru recomandări, apreciind la modul general că actele normative sunt orientate “în direcția corectă”.
Legile Justiției includ Legea privind statutul CSM, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
“Ministerul Justiției salută publicarea avizului urgent al Comisiei de la Veneția, la solicitarea autorităților române, în urma consultărilor efectuate de experții Comisiei cu Ministerul Justiției, CSM, asociații profesionale ale magistraților, societatea civilă, organizații internaționale și diplomatice cu sediul la București, în luna noiembrie a acestui an.
Raportul Comisiei de la Veneția apreciază la modul general faptul că legile Justiției sunt orientate „în direcția corectă”, deși au fost adoptate în procedură de urgență, confirmând astfel, implicit, faptul că, în adoptarea acestora, s-a ținut cont de avizele anterioare ale Comisiei”, precizează comunicatul MJ.
Avizul reliefează importante aspecte pozitive, sub forma a aproximativ 21 de remarci, considerații sau aprecieri pozitive, între care procedura transparentă, echilibrată și democratică de numire și revocare a procurorilor de rang înalt; promovarea în posturile de conducere la instanțe și parchete gândită în linie cu standardele europene; respectarea libertății de exprimare a magistraților; menținerea autonomiei și independenței DNA, fără interferențe politice în selecția procurorilor; infirmarea în scris și motivat, de către Procurorul General, a soluțiilor procurorilor; procesul de consultare publică parcurs de legi; procedura de urgență democratică și transparentă a Parlamentului; neafectarea luptei împotriva corupției de către prevederile legale; poziția Ministerului Justiției în sistemul judiciar corect stabilită și limitată la aspecte administrative și manageriale.
Raportul formulează și patru recomandări care urmează să fie analizate de Ministerul Justiției, care anunță că rămâne disponibil pentru orice consultări ulterioare.
Citiți și: Ministerul Justiției: „Legile Justiției reprezintă fundamentul legislativ al sistemului judiciar”
„Am avut consultări deschise și oneste cu Comisia de la Veneția, explicând în detaliu toate aspectele ridicate în discuție. În primul rând, mulțumesc Comisiei de la Veneția pentru că a avut disponibilitatea să emită un aviz urgent la cererea Ministerului Justiției. În ceea ce privește opinia propriu-zisă, mă bucur să constat că prevederi importante ale legilor Justiției au fost validate prin această opinie, care constată că sunt în standardele europene. De asemenea, mă bucur să constat că opinia remarcă direcția bună în care au fost orientate, în general, aceste legi. Vom rămâne permanent deschiși atât cooperării cu Comisia de la Veneția, cât și cu orice alte autorități europene”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană