Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă seară, după ce două auto au intrat în coliziune la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Lupeni din Ploiești.
  • Unul dintre conducătorii auto, un tânăr în vârstă de 29 de ani din Berceni, a plecat de la fața locului, dar a fost depistat de polițiști la scurt timp.
  • Șoferul care a plecat de la locul accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați, sâmbătă, în jurul orei 17.30, despre faptul că a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme.

Citește și: Accident cu patru autoturisme în Câmpina. Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost transportat la spital

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, acolo unde au identificat un singur conducător auto, cel de-al doilea plecând de la fața locului după producerea evenimentului. 

Polițiștii au efectuat verificări în vederea depistării celui de-al doilea conducător auto, acesta fiind depistat la scurt timp, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Berceni.

Citește și: Restricții de circulație, duminică, pe DJ 101 I, în satul Buda. Au loc lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova la testarea cu aparatul etilotest a care a plecat de la locul evenimentului aparatul a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Back To Top