- O femeie de 48 de ani, din Ploiești, a sunat la Poliție, duminică seară, cerând ajutor întrucât ar fi fost agrestă de soțul ei.
- Bărbatul, care se afla sub influența alcoolului, a fost imobilizat și ulterior reținut, iar împotriva sa a fost emis un ordin de protecție care-l obligă acum să stea departe de nevastă și propria-i locuință.
Polițiștii Secției 3 au fost cei alertați aseară, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că o femeie este bătută de soțul ei, fiind vorba despre un conflict spontan izbucnit la domiciliul cuplului.
"În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul în vârstă de 53 de ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa în vârstă de 48 de ani.
În urma conflictului, femeia nu a necesitat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Întrucât bărbatul avea un comportament recalcitrant față de polițiști, acesta a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
Citiți și: Reacţia oficială a Poliției, după ce o femeie a fost bătută în plină stradă de un bărbat căruia i-a refuzat avansurile
În cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, emițându-se un ordin provizoriu de protecție", a informat IJP Prahova.
Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană