Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

virgil musta dna
Categorie: Actual
  • Procurorii anticorupție au trimis în judecată un dosar de abuz în serviciu referitor la activitatea derulată, în pandemie, în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara.
  • Printre cei vizați de acuzații se află directorul medical al unității sanitare, dar și renumitul medic Virgil Musta.

DNA susține că o firmă privată la care dr. Virgil Musta este asociat ar fi obținut peste 170.000 de lei efectuând teste Covid prin angajați ai spitalului, care prestau activitatea în timpul orelor de program pentru care erau plătiți de stat.

Comunicatul DNA:

“ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

MUSTA VIRGIL FILARET, asociat la o societate comercială cu profil medical și medic șef secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

MANOLESCU DIANA LUMINIȚA, director medical al spitalului menționat anterior și ALBU MARIA DIANA, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital, fiecare pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

PAICA DANA MIHAELA, medic la societatea comercială la care asociat era inculpatul prim menționat, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Citiți și: DNA. Percheziții pentru evaziune şi corupţie la vămi, cu prejudiciu uriaș

În perioada 21 iulie - 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.

La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.

Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara a comunicat Direcției Naționale Anticorupție că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar”.

Dosarul a fost trimis de DNA, spre judecare, Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sceastă etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto: Digi 24

Back To Top