Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

iluminat
Categorie: Actual
  • Primăria Ploiești a anunțat că că iluminatul ornamental de Sărbători va fi aprins luni, 5 decembrie, la ora 18.00.
  • Circulația rutieră va fi oprită, în centrul orașului, pentru cinci ore.

„Deschiderea festivă a iluminatului public ornamental în municipiul Ploiești va avea loc în fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1 A, în prezența copiilor, a părinților și bunicilor, precum și a reprezentanților administrației publice locale. Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental a fost special ales în Ajun de Moș Nicolae, pentru a aduce bucurie în rândul celor mai mici ploieșteni, iar festivitatea mult așteptată va marca, astfel, debutul perioadei sărbătorilor de iarnă, în municipiul nostru”, a transmis, pin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești. Municipalitatea a  anunțat că circulația rutieră va fi închisă „în data de 5 decembrie 2022, începând cu ora 17.00 până la ora 22.00, pe tronsonul cuprins între sens giratoriu Catedrala ″Sf. Ioan Botezătorul″ (Piața Eroilor nr. 1 A) și strada Gheorghe Lazăr (Piața Victoriei)”.

Orășelul Copiilor se va deschide tot pe 5 decembrie, în incinta Complexului Hipodrom Ploiești., zona de agrement urmând să fie deschisă deschisă până pe 08 ianuarie 2023.

Citește și Peste 250 de polițiști vor fi prezenți zilnic pe drumurile din Prahova în minivacanța de 1 Decembrie

Back To Top