- Pompierii militari au intervenit, joi noapte, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit în satul Măneciu Ungureni, comuna Măneciu.
- Focul s-a manifestat generalizat la o casă, pe o suprafață de 200 mp, iar o femeie, în vârstă de 90 de ani, a murit.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova a anunțat, joi noapte, că pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în satul Măneciu Ungureni, comuna Măneciu.
Citește și: Mașini vandalizate, azi-noapte, în cartierul Malu Roșu
Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Arderea, potrivit ISU Prahova, a fost generalizată pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Pentru stingerea focului, forțele au fost suplimentate cu o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte.
Din păcate, în urma incendiului o femeie, în vârstă de 90 de ani, a murit. Victima a fost găsită parțial carbonizată într-una dintre încăperi. Cadavrul a fost găsit de salvatori sub tavanul prăbușit.
O altă persoană a fost asistată de echipajul medical, cea de-a doua victimă prezentând un atac de panică.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană