- Un bărbat din Câmpina a fost depistat la volan, în noaptea de joi spre vineri, cu o alcoolemie de 1,51 mgL alcool pur în aerul expirat.
- Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge și s-a ales cu dosar penal.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, un autoturism care circula dinspre strada Schelelor către strada Ana Ipătescu.
Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 45 de ani din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,51 mgL alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană