Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

amenda gondola sinaia
Categorie: Actual
  • Protecția Consumatorilor a aplicat o amendă de 15.000 de lei pentru Gondola Sinaia.
  • Operatorul a fost obligat, de asemenea, să returneze banii încasați pe tichetele care nu au putut fi folosite din cauza pornirii cu întârziere a unor instalații afectate de condițiile meteo.

“În intervalul 8.00 -11.55 gondola din Sinaia pe tronsonul cota 1400 - 2000 nu a funcționat, din cauza depunerii de gheață și chiciură.

În toată aceasta perioadă, la baza în Sinaia se comercializau tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei  intermediare de la 1400. De menționat faptul ca pe tronsonul 1400-2000 funcționa totuși telecabina, aceasta având o capacitate mult redusa.

Față de cele menționate, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă în valoare de 15.000 lei și măsuri de returnare contravaloare servicii neutilizate, asigurare coborâre în  siguranță a consumatorilor, prin prelungire program funcționare și de asemenea obligativitatea de a se asigure că sunt informați consumatorii cu privire la nefuncționarea instalațiilor”, a anunțat Ion Iordăchescu, comisar șef al CRPC Sud Muntenia.

Gondola Sinaia a anunțat, încă de luni dimineață, prin intermediul rețelelor de socializare, că sunt probleme cu unele instalații, din cauza depunerilor de gheață. Gondola Carp a pornit abia în jurul prânzului, după ce sute de turiști așteptaseră deja câteva ore.

Citiți și: Salvamont Sinaia: Atenție, risc mare de producere a avalanșelor, în afara pârtiilor. Gondola Carp pornește cu întârziere, luni dimineață

La ora 13.30, un nou anunț al operatorului informa că “instalațiile funcționează la supracapacitate” și că “nu se mai vând cartele, de niciun fel, pentru instalațiile de altitudine”.

Foto: Facebook/ Rober Duc

Back To Top