- Ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut întâlniri bilaterale cu Gunnar Strommer, ministrul Justiţiei din Suedia, care deține actuala Preşedinţie a Consiliului UE, şi cu Pilar Llop Cuenca, ministrul Justiţiei din Spania, care va avea viitoarea Preşedinţie a Consiliului UE.
- Discuţiile s-au axat pe priorităţile celor trei ţări în mandatul celor două Preşedinţii şi pe cooperarea în cadrul Mecanismului privind statul de drept.
Ministrul Cătălin Predoiu şi-a exprimat sprijinul în special pentru propunerea de modificare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia şi a precizat că, la nivel naţional, există o strategie de combatere a acestui fenomen.
În contextul Mecanismului privind Statul de Drept, miniştrii au discutat despre provocările şi proiectele existente la nivel naţional pentru îmbunătăţirea funcţionarii sistemelor judiciare. Ministrul suedez şi-a exprimat aprecierea pentru progresele României care au dus la raportul pozitiv MCV, publicat de Comisia Europeană la 22 noiembrie 2022.
Citiți și: CĂTĂLIN PREDOIU, ÎNTÂLNIRE CU MINISTRUL FINLANDEZ AL AFACERILOR EUROPENE: “NE VOM CONTINUA POLITICILE PUBLICE DE CONSOLIDARE A INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI ȘI EFICIENȚEI ACESTEIA”
„În 2022, Ministerul Justiţiei şi-a atins toate obiectivele, desfiinţarea SIIJ, adoptarea legilor Justiţiei şi raport pozitiv final în cadrul MCV, recuperarea agendei ratate în 2021 şi avansul semnificativ pe un număr de proiecte care ţin de logistica sistemului judiciar, precum «Cartierul Justiţiei», digitalizare prin „Ecris V” şi mai multe sedii noi de instanțe. La nivelul JAI, suntem foarte interesaţi de întărirea cadrului juridic european pentru combaterea traficului de persoane şi a crimei organizate. Am subliniat acest lucru preşedinţiei suedeze şi viitoarei preşedinţii spaniole, cu care împărtăşim aceeași viziune. Am convenit cu cei doi miniştri, suedez şi spaniol, să prioritizăm combaterea traficului de persoane şi a crimei organizate. Este o problemă a statelor de «extracţie» a victimelor, dar şi una a statelor în care sunt exploatate. Am construit acasă instrumente în această direcţie şi vom continua. E important să o facem şi la nivel european”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană