Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

orele de liniștenla bloc
Categorie: Actual

 

• A locui la bloc nu este cel mai comod lucru. De multe ori, în condominii, nu se ține seama de liniștea celorlalți locuitori ai clădirii, iar de aici apar o mulțime de probleme.
• Care sunt orele de liniște la bloc și ce amendă riscă cei care nu le respectă, află de mai jos.

 Zgomotul reprezintă cea mai mare problemă cu care locatarii se confruntă, de obicei. Fie că este vorba de zgomotul provocat din oraș, din fața blocului sau din cauza vecinilor, acest lucru poate deveni extrem de iritant și supărător.

Orele de odihnă sunt prevăzute în Legea nr.61/1991, iar cei care nu respectă normele vor primi amenzi usturătoare.

Conform legii, intervalul orar în care trebuie să respectăm liniştea la bloc este 22.00-08.00 şi 13.00-14.00. În unele blocuri, în special cele cu locuitori vârstnici sau cu familii având copii foarte mici, locatarii au hotărât de comun accord ca programul de liniște de pe parcursul zilei să fie cuprins între orele 13.00 și 16.00.

 CITEȘTE ȘI: ÎN PRAHOVA SUNT PESTE 70 DE BLOCURI CU RISC SEISMIC ȘI NUMEROASE CLĂDIRI PUBLICE ÎN ACEEAȘI SITUAȚIE. LISTA PROIECTELOR DE CONSOLIDARE APROBATE

O altă regulă importantă care trebuie respectată de această dată de asociațiile de proprietari, este dată de informarea tuturor locatarilor din bloc cu privire la orele de odihnă pe care aceștia trebuie să le respecte, la rândul lor.
Astfel, programul de linişte trebuie afişat în mod corespunzător, la intrarea în bloc, pentru ca toţi locatarii să-l vadă.

Cei care nu respectă orele de linişte la bloc riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Suma se măreşte în cazul în care persoana vizată nu este la prima abatere. Ba, mai mult, se poate ajunge chiar într-acolo încât o persoană să execute ore de muncă în folosul comunităţii, în cazul în care nu respectă orele de linişte la bloc.

Autorităţile susţin că cel mai bine ar fi ca, în cazul în care o persoană nu respectă programul orelor de linişte la bloc, să solicitaţi intervenţia poliţiştilor. În mod normal aceştia ar trebui să intervină cu aparate speciale pentru măsurarea nivelului de zgomot şi să aplice sancţiuni.

CITEȘTE ȘI: TOTUL E POSIBIL! CE A INCLUS ADMINISTRATORUL UNUI BLOC ÎN FACTURA DE ÎNTREȚINERE - FOTO

Back To Top