Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

pensionarii invaliditate indemnizație pentru însoțitor
Categorie: Actual

 

• Persoanele pensionate pe caz de invaliditate pot beneficia de indemnizație pentru însoțitor.
• Care sunt documentele necesare și procedurile.

Pensionarii de invaliditate, care se încadrează în gradul I, au dreptul să beneficieze de o indemnizație pentru însoțitor, pe lângă pensia specială, potrivit Legii 263/2010. Cuantumul acesteia este de 80% din valoarea unui punct de pensie, care, de la 1 ianuarie, a ajuns la 1.785 de lei. Astfel, ajutorul este de 1.428 lei, iar acești bani sunt oferiți din bugetul de stat. Dacă pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate sunt înregistrați în mai multe sisteme de asigurări sociale, suportul financiar trebuie să fie preluat de la ultimul sistem în cadrul căruia apar asigurați.

 CITEȘTE ȘI: INDEMNIZAȚIILE ȘI AJUTOARELE SOCIALE CALCULATE ÎN FUNCȚIE DE INDICATORUL SOCIAL DE REFERINȚĂ CRESC CU APROAPE 14%. CARE SUNT ACESTEA

În această categorie se încadrează și persoanele care și-au pierdut parțial sau total capacitatea și forța de muncă, fie din cauza unei boli, fie din cauza accidentelor produse în timpul desfășurării activității. Aceleași cauze externe sunt luate în considerare și în contextul în care nu aveau legătură cu locul de muncă.

Conform gradului de reducere al capacității de muncă, invaliditatea este de gradul I în cazul pierderii totale sau parțiale a capacității de autoîngrijire, respectiv, gradul II în condițiile în care abilitatea menționată a fost păstrată. În gradul III sunt încadrate persoanele care pot presta în continuare activitatea profesională, cel mult jumătate din norma de muncă, care și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitate.
Pensionarii pot beneficia de pensia specială dacă au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau dacă aceasta încă există, dacă și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, respectiv, dacă starea de sănătate a acestora a fost clasificată într-un nivel de invaliditate de către un medic expert în asigurările sociale, decizia fiind emisă în cadrul unui document specific.
Persoanele în cauză trebuie să aibă vârsta mai mică decât cea standard pentru pensionare. Pentru a beneficia de acest ajutor, o cerere specială trebuie depusă la casele de pensii, alături de carnetul de muncă, decizia medicală și actele stării civile.

Persoanele care primesc această pensie vor fi evaluate periodic, în conformitate cu afecțiunea de care suferă. Termenele de control sunt stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale, însă ele sunt cuprinse între 1 și 3 ani.

Sursa: dailybusiness.ro

CITEȘTE ȘI: POȘTA INTENȚIONEAZĂ SĂ CONCEDIEZE 300 DE ANGAJAȚI ÎN ACEST AN

Back To Top