Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

parcometru
Categorie: Actual
  • La sfârșitul lunii februarie, polițiștii ploieșteni au fost sesizați de către un lucrător al Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras caseta cu bancnote a unui parcometru aflat pe strada General Vasile Milea.
  • Prejudiciul cauzat este de aproximativ 100 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, persoană fără adăpost, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii. În cauza, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Citește și RISC SEISMIC. UN IMOBIL AL SPITALULUI JUDEȚEAN PLOIEȘTI ȘI CLĂDIREA BIBLIOTECII DIN CORNU VOR FI CONSOLIDATE CU BANI DE LA MINISTERUL DEZVOLTĂRII

Back To Top