Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Telega
Categorie: Actual

Primăria comunei Telega a organizat săptămâna trecută o licitație pentru concesionarea terenului de 8.779 metri pătrați, pe care se află Băi Telega, după ce administrația locală a reușit anularea contractului de concesiune anterior.

Licitația a fost câștigată de o firmă din București, însă numele acesteia nu poate fi făcut public până la încheierea perioadei de contestații. Dacă nu vor fi depuse contestații, în termen de 30 de zile se va semna contractul de concesiune pe o perioadă de 49 de ani. Conform contractului, firma câștigătoare va avea responsabilitatea de a readuce Băile Telega la parametrii de funcționare într-un an și de a obține toate autorizațiile necesare pentru redeschiderea lor publicului. „Prin caietul de sarcini, firma câștigătoare a licitației își asumă prin semnarea contractului de concesiune ca în termen de patru ani să realizeze aici un complex turistic pentru a pune în valoare Băile Telega și pentru a le reda faima de odinioară”, a declarat, pentru campinatv.ro, Costel Brezeanu, primarul comunei Telega.

Citește și TOȚI COPIII DIN RÂFOV SUNT INVITAȚI LA ȘCOALA DE VARĂ. SPECTACOLE ȘI JOCURI, LA SINGURA ȘCOALĂ FĂRĂ CATALOG

Back To Top