- Consiliul tehnico-economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat varianta finală de traseu pentru tronsonul între Ploiești și Brașov al viitoarei autostrăzi A3.
- Pe acest sector sunt prevăzute 12 noduri rutiere, 13 tuneluri și 61 de structuri cu o lungime totală de aproape 30 de kilometri.
Anunțul privind noua etapă în implementarea proiectului A3 Ploiești - Brașov a fost făcut marți de directorul CNAIR, Cristian Pistol.
"Am avizat în CTE – CNAIR varianta finală de traseu pentru autostrada Ploiești – Brașov!
În lungime totală de 112,7 km (cu sectorul Cristian – Râșnov), această autostradă va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri (12,4 km) și 61 de structuri (28,75 km).
Costul estimat pentru construcția autostrăzii este de 5,5 miliarde euro, fără TVA.
Autostrada Ploiești - Brașov va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe Valea Prahovei (Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal, Brașov).
Traseul autostrăzii traverseaza 23 de unități administrativ teritoriale", a menționat acesta.