Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Justin-CapraAstăzi, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, profesorul Cristian Petru Bălan a lansat, chiar în prezenţa cercetătorului, cartea „Justin Capră, unul dintre marii inventatori români şi universali ai secolului nostru”, iar profesorul Stelian Dumitrescu şi-a lansat volumul „Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti - Confesiunile unui rector”.

Prezenţa inventatorului Justin Capră, la evenimentul de lansare a volumului despre realizările şi viaţa lui a captat atenţia publicului din primele secunde. La 80 de ani, Justin Capră a uimit auditoriul cu prezenţa sa de spirit şi cu energia lui, răspunzând la întrebări deschis, spiritual, dar şi modest. „Eu nu am inventat nici roata nici focul. Practic, n-am făcut decât să pun cap la cap nişte cunoştinţe”, a declarat inventatorul, la întâlnire. „Avem obligaţia morală de a ne respecta părinţii, locul şi obiceiurile”, a continuat maestrul, explicând, astfel, de ce nu a emigrat, în ciuda ofertelor pe care le-a avut de-a lungul vieţii. Volumul despre viaţa şi invenţiile lui a fost semnat de către profesorul Cristian Petru Bălan, prieten al inventatorului care a menţionat că „de obicei, oamenii mari sunt preţuiţi după ce pleacă dintre noi. Eu am vrut să scriu o carte despre un om care trăieşte, despre un geniu în viaţă”. Inginerul de aviaţie Justin Capră a realizat, până acum, peste 100 de invenţii, printre care aparate de zbor individuale, prototipuri de automobile, maşini nepoluante şi motorete electrice. Pentru numeroase dintre invenţiile sale a fost recunoscut pe plan mondial, răsplătit cu numeroase medalii şi premii, dar mai ales solicitat de reviste prestigioase din domeniul ştiinţific.

Cel de-al doilea volum lansat astăzi reprezintă o carte memorialistică a profesorului Stelian Dumitrescu, primul rector al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. „La baza cărţii mele stă ideea că lumea nu începe şi nu se termină cu noi, motiv pentru care este bine să ştim cum şi în ce măsură am contribuit noi la mersul lucrurilor. Petrolul şi gazele au influenţat destinul întregii ţări, iar în acest context se află Institutul Petrol-Gaze, a cărui istorie, de la începuturi şi până în anul 2010, când a început Reforma Învăţământului în România, o prezint în carte”, a menţionat autorul.

Back To Top