Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
investireclploiesti37Marţi, 26 iunie, noul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu a depus jurământul. Acesta a declarat: "Astăzi, la masă, am auzit o vorbă spusă de domnul preşedinte Mircea Cosma, care, cred eu, este relevantă şi astăzi ţine loc de orice discurs. vreau să vă rog pe dumneavoastră, ploieştenii, pe dumneavoastră, consilierii locali, pe dumneavoastră, presa, pe dumneavoastră, oficialităţile prezente, pe toţi cei care trăiesc în acest oraş, ca împreună să apărăm pacea din oraşul nostru“.
 La evenimentul, care s-a ţinut la Sala Europa, au participat susţinători primarului precum şi noii consilieri locali. De asemenea s-a validat şi noul Consiliu Local al Ploieştiului, aleşii depunând jurământul de investire. Fiecare formaţiune politică a făcut câte o schimbare pe liste. La USL, Bogdan Nica în prezent şef al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului pe ţară a renunţat la funcţia de consilier, Andrei Volosevici a renunţat la funcţia pe care o câştigase pe listele PDL, iar la PPDD, RAdu Socoleanu a anunţat că i s-a retras sprijinul politic consilierului Gabriela Costache, locul trei pe listă, fiind înlocuită cu Dan Aurel Ioniţă. Prin urmare lista de consilieri arată în felul următor:

Iolanda Băzăvan - USL
Cătălina Bozianu - PDL
Iulian Bolocan - PDL
George Botez -USL
Silviu Sorin Constantin - PDL
Cristian Dumitru - USL
Paula Drăgușin - PDL
Ion Eparu - USL
Costel Horghidan - PDL
Adrian Ilie - PDL
Dan Aurel Ioniţă - PPDD

Adrian Lupu -USL
Augustin Mitu -USL
Alexandri Nicolae -USL
Daniel Puiu Neagu - PDL
Paul Palaş -USL
George Pană - USL
Raul Petrescu - PPDD
Constantin Popa - USL
Gheorghe Popa - PDL
Gheorghe Sârbu - PDL
George Stanciu -USL
Marilena Stanciu - PDL
Radu Socoleanu -PPDD
Iulian Teodorescu -USL
Răzvan Ursu - USL
Robert Vîscan - USL

{AG}investire{/AG}

Back To Top