Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

salarii invatamant
Categorie: Actual
  • Într-un comunicat oficial, Ministerul Educației anunță că așteaptă rectificarea bugetară, pentru a dispune de sumele necesare la plata salariilor majorate, până la finalul anului.
  • Oficialii susțin însă că "actualul cadru legal permite efectuarea tuturor demersurilor, astfel încât salariile personalului din învățământ să fie plătite la termenele scadente."
  • La nevoie, conducerea Ministerului spune că este gata să apeleze la fondul de rezervă bugetară.

Ministerul Educației a confirmat, prin precizările publicate, că are în buget banii de salarii alocați înainte de majorarea acordată în vară. Pe aceeași cale, oficialii anunță la ce soluții ar putea apel, astfel încât angajații din învățământ să fie plătiți corespunzător, în următoarele luni.

"În bugetul pe anul 2023 au fost cuprinse cheltuielile cu salariile potrivit prevederilor legale din acel moment.

Începând cu luna iunie 2023 au fost majorate salariile potrivit prevederilor OUG nr. 45/2023 și OUG nr. 57/2023.

Începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2023, salariile au fost calculate și plătite, conform prevederilor legale actuale, sumele fiind asigurate din bugetul aprobat.

Ministerul Educației a solicitat, pentru rectificarea bugetară, suplimentarea sumelor pentru cheltuielile cu salariile, conform OUG nr. 45/2023 și OUG nr. 57/2023.

Citiți și: SALARIUL MINIM BRUT VA FI DE 3.300 DE LEI, DE LA 1 OCTOMBRIE. CÂȚI BANI VOR ÎNCASA, DE FAPT, CEI APROAPE 1,9 MILIOANE DE ANGAJAȚI PLĂTIȚI CU MINIMUL PE ECONOMIE

În situația în care rectificarea bugetară va fi făcută mai târziu, este posibil ca Ministerul Educației să inițieze un proiect de hotărâre de Guvern pentru suplimentarea bugetului Ministerului Educației din fondul de rezervă bugetară pentru o parte din sumele solicitate la Ministerul Finanțelor pentru rectificarea bugetară.

Menționăm că actualul cadru legal permite efectuarea tuturor demersurilor, astfel încât salariile personalului din învățământ să fie plătite la termenele scadente", a transmis Ministerul Educației.

De la jumătatea anului, în învățământ au fost plătite salarii majorate, conform prevederilor adoptate ca urmare a protestului de amploare derulat de angajații din sistem.

Back To Top