Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

UPG
Categorie: Actual
  • 5.500 de studenți au început anul universitar la UPG Ploiești.
  • Conform declarațiilor conducerii Universității, numărul tinerilor de anul I care încep cursurile este cu aproximativ 20% comparativ cu toamna lui 2022.

„Sunt 5.500 de studenți români și aproximativ 100 de studenți străini, cei mai mulți din zona Africii și a Golfului. În fiecare an ies la pensie cadre didactice. Este foarte greu să-i ținem pe tineri în școală, pentru că salariile în învățământ nu se compară cu salariile din industrie, mai ales în zona noastră de petrol și gaze. Dar, în acest moment, acoperim necesarul de cadre didactice, pentru a avea un învățământ de calitate”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Alin Diniță, rectorul UPG Ploiești.

Președintele Senatului Universității, Aurelia Pătrașcu, a anunțat că numărul tinerilor care încep cursurile în anul I este cu aproximativ 20% comparativ cu toamna lui 2022.

Citește și Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a participat la deschiderea anului universitar la UPG. „Veți trăi într-o Românie democratică, capitalistă”

Back To Top