- Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională proiectul de ordin privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru AP-AVC-REAB.
- Este vorba despre modul de finanțare și derulare, în spitalele cu secție de Neurologie, a programului gândit să ajute pacienții care au suferit un AVC să se recupereze.
Prin Programul de Acțiuni Prioritare, Ministerul Sănătății va aloca finanțare directă pentru neuroreabilitarea timpurie a pacienților cu accidente vasculare cerebrale acute în secțiile de neurologie (AP-AVC-REAB). Acesta este prezentat ca un program complex de neuroreabilitare, care să ajute pacienții să-și recâștige funcționalitatea, îmbunătățindu-și calitatea vieții după un AVC.
”România are încă o incidență ridicată a pacienților care au suferit, la un moment dat, o formă de accident vascular cerebral. Supraviețuitorii trec prin momente cumplite, iar drumul către recuperare este unul dificil. Ministerul vine să ofere sprijin exact acestei categorii de pacienți, prin intermediul unei finanțări directe către spitale. Vorbim despre recuperare dar și despre prevenția afecțiunilor. Neuroreabilitarea și prevenirea trombozelor se află printre prioritățile noastre”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Citiți și: MĂDĂLIN IPATIE, MANAGER SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN PRAHOVA: „DUCEM PACIENȚII CU AVC SAU INFARCT LA BRAȘOV, TÂRGOVIȘTE SAU BUCUREȘTI”
Activitățile vizează aspecte motorii, cognitive, emoționale și de comunicare, precum și prevenirea complicațiilor acute derulate în cadrul secțiilor de neurologie, astfel că în program sunt cuprinse neuroreabilitarea timpurie a deficitelor motorii (membre, mers, echilibru, coordonare, evitarea căderilor); neuroreabilitarea cognitivă și emoțională timpurie; neuroreabilitarea afaziei și a tulburărilor de comunicare, vedere; tratamentul simptomelor (dureri, subluxații, spasticitate, tulburări sfincteriene); prevenirea complicațiilor acute.
Proiectul de ordin a fost publicat aici.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană