Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident mortal valea doftanei
Categorie: Actual
  • Poliția Prahova a anunțat, duminică dimineață, că unul dintre cei cinci tineri aflați în mașina care s-a răsturnat azi-noapte, în zona barajului Paltinu, a murit.
  • Victima este o fată de numai 18 ani.

Cinci tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, se aflau în mașina care s-a răsturnat la Valea Doftanei, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

"La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 23.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe DJ 102I, în zona barajului Paltinu, a avut loc un accident rutier. Din verificări, s-a stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau 4 pasageri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet, iar ulterior ieșind în afara părții carosabile în vegetația forestieră, răsturnându-se.

Citiți și: VALEA DOFTANEI. CINCI PERSOANE RĂNITE DUPĂ CE MAȘINA ÎN CARE SE AFLAU A CĂZUT ÎNTR-O RÂPĂ

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a tuturor ocupanților autovehiculului, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, acolo unde, ulterior, a fost declarat decesul unei tinere în vârstă de 18 ani", a transmis IJP Prahova.

Conducătorul autoturismului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Un alt accident mortal a avut loc aproape în același timp pe DN1, la Bănești.

Citiți și: UN MORT ȘI DOI RĂNIȚI ÎN URMA UNUI ACCIDENT PRODUS AZI-NOAPTE, PE DN1, LA BĂNEȘTI - FOTO

Foto ilustrație

 

Back To Top