Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

toxiinfecție alimentară
Categorie: Actual
  • Zeci de studenți de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” au fost diagnosticați, începând de aseară, cu toxiinfecţie alimentară, unii având nevoie să fie duși la spital pentru îngrijiri, fără a rămâne însă internați.
  • Conducerea instituției și DSP au declanșat anchete în acest caz.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti face o anchetă epidemiologică, pentru a depista ce le-a provocat toxiinfecție alimentară celor 63 de studenți, iar conducerea Academiei a dispus verificări în ceea ce priveşte respectarea normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor, anunță News.ro

Tinerii ar fi acuzat stări de rău începând de aseară, din jurul orei 20.30. 

”Personalul instituţiei, aflat la serviciul de permanenţă, a luat de îndată primele măsuri în vederea acordării de asistenţă medicală.

La faţa locului au ajuns echipaje medicale care au acordat îngrijire de specialitate studenţilor care acuzau stări de rău, iar cei care au necesitat investigaţii amănunţite au fost transportaţi la unităţi spitaliceşti cu diagnosticul primar: enterocolită-toxiinfecție alimentară.

În total, au fost afectaţi 63 de studenţi. În urma acestui incident, niciun student al Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» nu a fost internat, celor afectaţi recomandându-li-se tratament medical de specialitate”, au precizat reprezentanții Academiei, pentru  sursa citată.

Citiți și: APROAPE 6.000 DE CANDIDAȚI ÎNSCRIȘI LA NOUA SESIUNE DE ADMITERE ÎN ȘCOLILE DE AGENȚI DE POLIȚIE

Specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti s-au prezentat la sediul instituţiei pentru desfăşurarea unei anchete epidemiologice,în timp ce la nivelul Academiei, din dispoziția conducerii, o comisie face verificări cu privire la respectarea tuturor normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor.

 

Back To Top