Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident
Categorie: Actual

Luni, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați că pe Aleea Arnăuți s-a fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 71 de ani, în timp ce circula pe Aleea Arnăuti, din directia străzii Domnișori către strada Mărășești, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, iar ulterior ar fi acroșat alte două autoturisme staționate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72  mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Citește și 130 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE DE POLIȚIȘTI PENTRU ABATERI DE LA SIGURANȚA PE DRUMURILE PUBLICE

Back To Top