Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

fugar catalin chereches
Categorie: Actual
  • Primarul din Baia Mare, Cătălin Chercheș, a fost dat în urmărire după ce polițiștii care l-au căutat în urma condamnării sale au constatat că acesta nu este la domiciliu.
  • Anunțul referitor la edil a apărut și în rubrica "Persoane urmărite", de pe site-ul Poliției Române.

Cătălin Cherecheș este cel mai nou fugar căutat de autoritățile din România. Edilul a fost condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Instanța a prelungit, de la 4 la 5 ani, interdicţia referitoare la dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar.

Poliția nu l-a găsit pe Cherecheş nici la domiciliu, nici la serviciu, iar după un scenariu deja prea des întâlnit, edilul a fost dat în urmărire. Primarul din baia Mare se afla sub control judiciar, iar ultima dată s-a prezentat în fața polițiștilor în cursul zilei de luni

"Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, a anunțat IJP Maramureș.

”Conform art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată, până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Faţă de persoana la care se face referire în spaţiul public, era instituită măsura preventivă a controlului judiciar, iar aceasta şi-a respectat obligaţiile impuse, respectiv de a se prezenta în faţa poliţiştilor, de două ori pe săptămână, lunea şi vinerea, ultima prezentare fiind luni, 20 noiembrie. În acest moment, se realizează activităţi specifice de verificare, în vederea identificării bărbatului faţă de care instanţa de judecată a dispus executarea pedepsei cu închisoarea”, a adăugat sursa citată, referitor la cazul lui Cătălin Cherecheș.

Edilul aflat sub control judiciar nu avea voie, în contextul acestei măsuri preventive, să părăsească teritoriul României. Potrivit unor surse citate de Digi 24, acesta ar fi reușit să iasă din țară chiar vineri, înainte de pronunțarea hotărârii.

Citiți și: ÎNCĂ UN FUGAR CELEBRU. PREȘEDINTE DE CONSILIU JUDEȚEAN, PE LISTA MOST WANTED A POLIȚIEI ROMÂNE

Update. Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, a ieşit din ţară vineri la ora 7.49, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude care nu locuiește în România. Detaliile au fost furnizate, sâmbătă, de chestor de poliţie Victor Ştefan Ivascu, şeful Poliţiei de Frontieră: "Acesta a fost dat în urmărire naţională la ora 10:21. Ulterior, la ora 18:00 a fost dat în urmărire internaţională, mandat validat în sistemul de informaţii Schengen la ora 18:50, fiind emis un mandat european de arestare. Având în vedere informaţiile potrivit cărora Cherecheş Cătălin ar fi ieşit din ţară, am dispus în timp operativ constituirea unei echipe de verificare constituită din şefi ai structurilor din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, direct responsabili de situaţie. (...) Din analiza tuturor datelor obţinute s-au stabilit următoarele aspecte: Cherecheş Cătălin a ieşit din ţară prin frontiera cu Ungaria, prin punctul de trecere Petea, la ora 7:49, folosind o altă identitate aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin".

Cherecheş s-ar fi aflat pe locul din dreapta şoferului, într-un autovehicul cu regim de taxi, și ar fi prezentat un act de identitate românesc, al unei rude care nu locuieşte în România. Responsabilii Poliţiei de Frontieră au precizat că documentul prezentat la control a fost unul real, nu falsificat şi că asemănarea dintre Cherecheş şi cel al cărui document l-a utilizat este foarte mare, dar acest lucru „nu scuză” faptul că poliţistul nu a observat că nu este persoana din cartea de identitate prezentată.

Polițistul, cu o experiență de 21 de ani și fără incidente de-a lungul carierei, este cercetat, iar în cazul lui Cherecheş a fost sesizată unitatea de parchet competentă pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

Back To Top