Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”
Categorie: Actual
  • Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” a aprins simbolic, aseară, luminile spitalului de copii construit cu sprijinul a 350.000 de donatori şi 8.000 de companii.
  • Cu același prilej, reprezentanții asociației au anunțat că proiectul nu se oprește aici, urmând să fie construită și o a doua clădire, astfel încât toate secțiile Spitalului ”Marie Curie” să poată fi relocate în spații noi.

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” a reușit să mobilizeze, cu acest proiect, 350.000 de donatori şi 8.000 de companii care au contribuit la constuirea spitalului în care vor funcționa unele dintre secțiile de la "Marie Curie". 

”#NoiFacemUnSpital a devenit Noi Am Făcut Un Spital. Am terminat prima clădire. În această seară, am aprins luminile din spital pentru prima dată în mod simbolic. Dar nu ne oprim aici. Continuăm cu a doua clădire, acolo unde am aprins reflectoarele, pentru a construi un adevărat campus medical în România”, arată reprezentanţii Asociaţiei.

Citiți și: ASOCIAȚIA „DĂRUIEȘTE VIAȚĂ” A FINALIZAT CONSTRUCȚIA PRIMULUI SPITAL DE ONCOLOGIE PEDIATRICĂ DIN ROMÂNIA

În 2018, s-a turnat fundaţia Spitalului de Copii, finalizat acum. Iar proiectul continuă. ”În prima clădire, se vor muta doar o parte din secţiile Spitalului Marie Curie. Dar toţi copiii bolnavi trebuie să fie trataţi în aceleaşi condiţii moderne. Ce urmează? Construcţia unei a doua clădiri pentru a muta aici toate celelalte specializări ale Spitalului şi a oferi aceleaşi condiţii de tratament”, afirmă reprezentanții Asociației.

În ultima etapă, aceștia își doresc să transforme actuala clădire a Spitalului ”Marie Curie” în spaţii de cazare, spaţii de învăţare și spaţii tehnice.

 

Back To Top