- Polițiștii din mai multe județe, inclusiv Prahova, au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o acțiune cu forțe mărite derulată în intervalul 19.00 - 03.00.
- Obiectivul a fost prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere înregistrate la nivelul județului și reducerea gradului de victimizare al participanților la trafic.
- Totodată, echipajele au testat noua aplicație de verificare a documentelor, operațională începând cu ora 00.00, momentul intrării României în spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime.
În cadrul acțiunii de amploare derulate azi-noapte au fost mobilizați sub coordonarea Direcției Rutiere au participat polițiștii de la Serviciul Rutier Prahova, Direcția Generală a Poliției municipiului București și cei ai Serviciilor rutiere Argeș, Brașov, Dâmbovița și Ilfov, care au avut în vedere în special depistarea celor care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. Tocmai de aceea, în intervalul menționat au fost efectuate peste 860 de testari cu aparatele etilotest și drugtest.
„În total, în urma filtrelor rutiere instituite în județ au fost oprite, pentru control aproximativ 1.260 de autovehicule, 29 dintre șoferi devenind pietoni pentru o perioadă de timp, ca urmare a reținerii permiselor de conducere în urma diferitelor abateri.
De asemenea, s-a acționat pentru reducerea numărului de accidente rutiere care au loc ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, sens în care au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, 21 de permise fiind reținute pentru această abatere de la normele rutiere.
Au mai fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță, 11 bicicliștilor pentru diferite abateri, 4 pietonilor și 4 în cazul a patru șoferi depistați sub influența alcoolului la volan.
Totodată au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 97.385 de lei”, informează IJP Prahova.
Citiți și: 20 DE ȘOFERI AU RĂMAS FĂRĂ PERMIS ÎN URMA ACȚIUNILOR RUTIERE DERULATE VINERI, ÎN PRAHOVA. POLIȚIȘTII AU DAT AMENZI DE PESTE 100.000 DE LEI
Începând cu ora 00.00, în contextul aderării României la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, a fost operaționalizat, la nivel național, și un nou sistem de verificare a documentelor de identitate. Sistemul informatic presupune verificarea persoanelor prin scanarea documentelor de identitate.
Citiți și: DE ASTĂZI, ROMÂNII CĂLĂTORESC ÎN SCHENGEN FĂRĂ CONTROALE LA FRONTIERELE AERIENE ŞI MARITIME. 17 AEROPORTURI ŞI 4 PORTURI MARITIME OPEREAZĂ ÎN NOILE CONDIȚII
„Așadar, în cadrul activităților polițienești din noaptea de 30/31 martie 2024, începând cu ora 00:00, elementul de noutate din cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere a fost acela că, pentru verificarea persoanelor, polițiștii au utilizat aplicația e-DAC, instalată pe terminalele mobile distribuite, de tip telefoane și tablete.
Cu ajutorul aplicației e-DAC sunt interogate bazele de date ce contin informații de interes operativ și astfel, polițiștii rutieri au procedat la scanarea documentelor de identitate, iar rezultatele verificărilor au fost afișate pe ecran în doar câteva secunde.
Prin acest mod de verificare se reduce substanțial timpul de interacțiune dintre polițist și persoana legitimată”, au mai precizat reprezentanții IJP Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană