Categorie: Actual

card-de-sanatateCardurile de sănătate, a căror distribuire va începe în septembrie, nu vor avea inscripţionat cuvântul „card”, după ce unele organizaţii religioase au reclamat că acesta, citit invers, devine „drac”, a declarat, recent, medicul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marius Filip.

Responsabilul a declarat, pentru Mediafax, că reprezentanţii unor organizaţii religioase, prezenţi la dezabterile despre cardul de sănătate, „au cerut să fie făcută modificarea astfel încât cuvântul «card» să fie trecut articulat”, a spus Filip, care a precizat că, din acest motiv, pe document va fi inscripţionat „cardul”. De asemenea, la solicitarea organizaţiilor de pacienţi, pe card nu vor fi inscripţionate bolile cronice ale posesorului, nu va fi trecut nici codul numeric personal, din raţiuni de protecţie a datelor personale, în locul acestuia optându-se pentru un cod al asiguratului, potrivit lui Filip. Inscripţionarea unor date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe va fi realizată doar cu acordul scris al posesorului.

O altă noutate referitoare la inscripţionare este aceea că pe carduri va fi trecut, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), şi numele Ministerului Sănătăţii, instituţie care suportă valoarea acestor documente medicale, respectiv doi euro bucata.

Distribuirea primului milion de carduri naţionale de sănătate începe în luna septembrie, cu o întârziere de cinci ani. Nu se ştie, deocamdată, cum vor fi citite aceste carduri şi cine va asigura tehnologia necesară pentru funcţionarea lor

Back To Top