- Serviciile de salvare montană din toată țara sunt în alertă și fac public un apel pentru găsirea unui bărbat care ar fi plecat acum o săptămână „la munte”. De atunci, nimeni nu mai știe nimic de el.
- Mai multe misiuni de căutare au fost organizate până acum, iar în timpul unei dintre ele salvatorii montani au descoperit, întâmplător, trupul unei alte persoane, una a cărei dispariție nici măcar nu fusese semnalată.
Dispeceratul Național Salvamont a lansat un apel public în speranța că va putea afla informații despre bărbatul de 37 de ani, din Olt, despre care nu se mai știe nimic de o săptămână, de când le-a spus prietenilor că pleacă „la munte”:
„Salvamont România vă solicită sprijinul privind eventuale informații privind persoana din imagine care a plecat, acum 6 zile, din Pitești, spunându-le prietenilor că «pleacă pe munte» , fără niciun alt detaliu. Până în prezent nu știe nimeni nimic de el. Am aflat de la prieteni că și-a cam vândut echipamentul de munte, deci fără sac de dormit, cort și alte ce l-ar putea ajuta peste noapte. Orice informație este binevenită, poate l-a văzut cineva pe undeva”.
Persoana dispărută este Mihai Ioan Alexandru (foto), un bărbat de 37 de ani din Drăgășani (Olt).
Mai multe acțiuni de căutare au avut loc ieri, iar una dintre ele a dus la o descoperire macabră: „Serviciile Salvamont din Argeș și Vâlcea au demarat primele acțiuni de căutare, în baza unor informații primite, iar serviciul Salvamont Zărnești a solicitat un elicopter pentru a verifica o zona în care se pare că sunt ceva elemente de îmbrăcăminte sau echipament, la baza unui perete de cca 400 m.”
Citiți și: TURISTUL FRANCEZ DAT DISPĂRUT ȘI-A GĂSIT SFÂRȘITUL PE UN TRASEU DIN BUCEGI
De fapt, era vorba despre trupul neînsuflețit al unei victime, o persoană pe care nu o căuta nimeni, pentru că dispariția nu fusese semnalată. „Intervenție a salvamontistilor din Zărnești pentru recuperarea trupului unei persoane decedate, căzută de la peste 400 m, în Padina Închisă, într-o zona deosebit de greu accesibilă. Victima este un cetățean american a cărui dispariție nu era anunțată”, a precizat, într-o informare ulterioară, Salvamont România.
Salvatorii montani au lansat un nou apel către turiști, să nu plece singuri pe munte și să-și anunțe cunoscuții în legătură cu traseele pe care vor să le parcurgă.
Foto: Dispeceratul Național Salvamont
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană